Am un sentiment deosebit față de această competiție. A fost primul trail care m-a “zmuls din asfalt” și m-a ”gonit la munte”.

Cu o deosebită plăcere îmi aduc aminte de “prostia” făcută! Am luat în acel an “aurul” la datul peste cap a tuturor probelor de pregătire  – echipament, alimentare pe traseu, strategie etc. etc.

Fiind îmbrăcat mai mult pentru Instagram decât pentru Bucegi, am „gustat” din glod, ploaie, ger, acumulări, dehidratare și multe alte “bunătățuri” pentru cei „mai puțin deștepți”! Dar, cu toate aceste bucurii, am trecut linia de finiș, și m-am jurat, m-am jurat … mai pe scurt m-am jurat că nu mai revin pe asfalt.

De atunci am mai mai alergat la o ediție, unde am fost pus la murat și tăvălit prin glod la coborâri, dar deja erau zbenguieli conștiente ale unui delfin al glodului. La ediția din anul trecut nu am mai ajuns, alergând prin Europa, dar „gurile rele” mi-au transmis că a fost o arșiță puternică și mai mulți participanți de la noi au fost copți de vii.

După tot acest mix de amintiri și informații, mi-am spus că voi participa inevitabil la ediția din 2019. În plus, în acest an Comunitatea Run4Fun a decis să intre pe filiera turismului sportiv, creând un grup de probă pentru Moieciu, pe lângă cel existent pentru Cappadocia. Din start, vreau să spun că acest an a fost unul deosebit pentru cei care au dorit să plece la Moieciu. Am avut posibilitatea să aflăm din timp de la organizatori, persoana Corneliei David, despre ce și cum va fi la acest festival al alergătii.

În plus, traseul a fost pretestat de „ambasadorul” RunMoldova la Brașov, Grigore Mocreac. Iar Horia Tataru ne-a consultat cu ce echipament „se pupă” Salomon EcoRun Moieciu.

Ajunși la locație ne-am ciocnit cu singura supriză neplăcută a acestei călătorii, proprietarii Vila Ada au cam greșit (intenționat sau nu) cu coordonatele geografice.

Fiind bronată la un km de start/finiș, această pensiune a reușit să se retragă, până la sosirea noastră, cu vre-o 4-5 km de orășelul sportiv. Dar, în mare parte, este o locație comodă pentru un grup de 10 alergători (chiar dacă are doar două băi).

O altă problemuță, de această data obiectivă (din cauza infrastructurii localității), este îmbulzeala pe segmentul orășelul sportiv – zona de start/finiș. Egoist fiind, ași spune  că poate ar fi mai bine dacă ar fi sistat traficul prin localitate, măcar în prima jumătate a zilei start-ului. Dar, sunt singurele căi de acces, așa că nu mă bag cu soluții.

În rest, tot, traditional, la superlativ. Orășelul sportiv, are de toate, fără exces. Salomon, sponser, buff și alte lucruri pe care ți le poți încărca de aici. Echipa de eliberare a numerelor și kit-urilor de participare a lucrat ca ceasurile elvețiene (cel puțin dintre noi 10 nimeni nu a avut obiecții).

Zona de START/FINIȘ – un fel de întâlnire cu absolvenții. A edițiilor precedente sau cu absolvenții altor competiții, unde s-a alergat, cot la cot, ca printre prieteni.

Mi-a plăcut această platformă, în special, pentru că îți poți întâlni 90% dintre prietenii alergători din România, cu care mai stai la o vorbă două pe rețelele de socializare.

Și acum să vorbim despre traseu. Organizatorii au decis să facă două “valuri” pentru alergători. Posibil acest lucru a mai rărit poporul. Aceasta s-a resimțit la prima urcare.

Nu că am fost doar eu singur, dar s-a mișcam mai rapid rândul spre primul punct de alimentare. La fel a fost și pe prima porțiune de asfalt. Tot alergabil și în limitele mediei artmetice între viteza unei “rachete” și a unui “melc”.

Și, marele cadou al Bucegilor, vremea. Nici rece și nici fierbinte, cu pârtii nici beton și nici terci de cernoziom cu pietriș. Și vișina de pe acest coctail – un soare învelit grijuliu în nori. De o plăcere să alergi. Așa și au trecut toate trei bucle – ca un vis.

Am savurat ediția din acest an al competiției Salomon EcoRun Moieciu, kilometru cu kilometru, admirând peisajele extraordinare și înghițind hapsân aerul plin de pin, baligă și fum.

Cât despre punctele de alimentare – a fost tot de ce avea nevoie un alergător și în punctele în care avea nevoie de alimentare și/sau hidratare. Am dat nas în nas cu voluntari pe care îi țin minte de la prima ediție.

Legendarele fraze deja “hai frumoșilor – ce de frumoși sunteți” au mai adăugat combustibil în motoarele alergătorilor. La fel ca și alimentele, voluntarii erau acolo unde aveam nevoie de ei.

Și fiecare dintre ei a “împrăștiat” energie tuturor alergătorilor, în special grupul de copii, cu care m-am intersectat și câțiva ani în urmă. Jos pălăria în fața, inclusiv, a lor!

Din cauza tuturor componentelor menționate, pentru mine, a fost un eveniment perfect – cel mai ideal din toate Moieciurile de până acum. A fost competiția, pentru ediția următoare a cărei, am început să caut cazare deja peste câteva zile după ce am ajuns la Chișinău.

Inevitabil vom reveni încoace, indiferent de prognozele meteo. Pentru că principalul ingredient al unui eveniment perfect sunt, în primul rând – oamenii, și după tot restul!

p.s. Nu pot să nu menționez echipa cu care am locuit în acest sfârșit de săptămână, cu care am luat micul dejun, am tras din munți, am cinat și am avut un echipament total “nesportiv”, lichidând cantități importante din produsele autohtone din această regiune a României! Vă mulțumesc din suflet pentru atmosferă și amintiri!