Alergatul este de mai multe tipuri: pe distanțe lungi sau scurte; pe asfalt sau poteci. Fiecare dintre ele îți lasă o doză diferită de libertate în decizia de a ceda și a renunța la cursă. Maratoanele pe distanțe lungi te “țin în brațe” prin miile de suporteri care nu te lasă să faci un pas într-o parte. Trail-urile și ultratrail-urile te gonesc cât mai departe de civilizație, până când ajungi într-un moment când e mai aproape de finiș decât să faci cale întoarsă spre linia start-ului.

La sfârșitul săptămâinii trecute am participat la un eveniment cu totul nou și diferit de ceea ce am practicat până acum – Rubicon.run, organizat de Sporter.md.

În doar două cuvinte. Un traseu de peste 460 de kilometri, segmentat în porțiuni de la 7 la 18 km, alergate nonstop pe parcursul a 50 de ore. Un ultra de la hotarul de nord spre hotarul de sud al Republicii Moldova.

Un proiect care a însumat toate sentimentele trăite în majoritatea competițiilor prin care am trecut până acum. Cel mai puternic sentiment fiind lupta cu propria conștiință. Rubicon îți oferă o libertate maximă. Rubicon te ispitește să renunți în orice moment. Fără a te limita în distanțe sau distincții.

Medalia, o insignă cu stema raionului prin care alergi, o primești pentru segmentul minim din acel raion, fie pentru toate segmentele alergate. Poți alerga câte 10 kilometri la fiecare oră, sau două sau 10 ore.

La fiecare dintre aceste curse nu există primul sau ultimul, toți aleargă cu viteza de 6,5 minute la kilometru. Chiar și  vânătorii de like-uri. Era de ajuns să alergi o singură dată pe parcursul nopții pentru a strânge “roada orgolioasă”.

Niciun hotar și toate premisele psihologice pentru a ceda! Temperaturile de până la -15 grade (călduțe pentru alergătorii montani), amplificate de umiditatea înaltă. Alergare, de multe ori, la fiecare 2-3 ore, pe parcursul a trei zile și două nopți.

Durerile interminabile din cauza deficitului de timp pentru exerciții de încălzire până și după alergări. Imposibilitatea de a te odihni din cauza opririlor și pornirilor transportului, practic, o dată pe oră, dar și a poziției Z într-un spațiu restrâns.

Toți care au alergat alături de mine au trecut peste „nu mai vreau” și, cel mai des, peste „nu mai pot”. Și-au trecut Rubiconul, depășind 50, 100 și peste 150 de kilometri de căciulă.

Am avut onoarea să trăiesc acest Rubicon alături de Sergiu Ipatii, Serghei Dzero, Vitalie Jalbă și Nicolai Moldovanu. Microbuzu cu o suprafață de circa 6 metri pătrați ne-a servit drept locuință pentru 50 de ore de mișcare continuă.

Living, bucătărie, ospătărie și dormitor în același timp. Cu somn și mâncare, în schimburi, în funcție de cei care la acel moment erau implicați în cursă.

Ceai, cafea, pasta cu ton și chiar zeamă. Și asta din mers, în pauzele dintre schimburile de haine de alergare, în funcție de temperaturile de afară. Cu încercări de a adormi în poziția figurilor din tetris.

Pentru 50 de ore fiecare dintre noi a fost și bucătar, și medic și antrenor, și psiholog și chiar diplomat în cazul unui conflict eventual conflict din regiunea transnistreană, în care mai nu am fost reținuți din cauza unei neînțelegeri birocratice.

Fără nicio ceartă, cu foarte, foarte, foarte multe glume și gemete de durere când trebuia de mișcat, pe picioarele înțepenite, prin “salonul rulotei” noastre.

În tot acest timp fiecare dintre a noi a pronunțat de minim câteva ori fraze de genul “mie îmi ajunge”, “simt că dacă mai alerg rămân fără picioare”, “eu mi-am îndeplinit planul”. Dar, de fiecare data schimbam uniforma jilavă, semi-înghețată, îmbrăcam una uscată, deschideam ușa laterală și pășeam în întuneric și ger pentru a mai alerga un segment, două sau trei, unul după altul. Cu decizii spontane – “alerg cu tine”, pentru a susține coechipierul în momentele de îndoială.

Au trecut 50 de ore și 460 de kilometri, pentru echipă însumând circa 600 de kilometri, de la 60 până la peste 150 de kilometri de căciulă. Se putea mai mult, se putea mai puțin. Putea fi și altfel. Dar a fost așa cum ne-am dorit și chiar mai bine. Singurul regret, fiind la finiș, când am constat că una din cele mai nebune alergări a anului 2017 a luat sfârșit.