Fii atent ce-ți dorești, pentru că dorințele au capacitatea să se îndeplinească. A fost la fel și cu dorința mea de a ajunge la Eco Maraton Moeciu de Sus.

După ce am postat două articole pe www.run4fun.md despre trailurile din luna aprilie și eram în căutarea unei fotografii pentru coperta paginii de pe facebook. Am dat peste fotografiile de la ediția din anul trecut a Eco Maratonului. Luând în considerație că fix pentru aceste zile era programată o vizită la Brașov, decizia de a participa a fost luată rapid.

Organizatorii maratonului mi-au făcut un cadou, acceptându-mă în calitate de participant, chiar dacă termenul de înregistrare a expirat mai bine de o lună. De un mare ajutor mi-a fost Sporter.md, care a fost pe post de avocat în negocierea includerii pe lista de participanți.

După șase maratoane și câteva semimaratoane internaționale din ultimul an, a venit timpul primului trail. Tot ce știam despre trail-uri, din grozăviile plăcute povestite de prietenii care au mai participat la astfel de competiții, e că nu e chiar atât de ușor să treci un marathon montan. În plus, din fotografiile de la ediția precedentă, am înțeles că ne așteaptă priveliști extraordinare.

Reieșind din faptul că decizia de a participa a fost luată cu mai puțin de două săptămâini înainte de start, nu am reușit să-mi refac planul de antrenamente. Tactica fiind bazată pe cele simțite și cunoscute de “pe șosea”.

Nu vă voi lua timp cu descrierea zonei Brașov-Bran-Sinaia. Trei castele și trei regiuni superbe. Voi trece direct la Eco Maraton.

După mai multe maratoane, care pot fi considerate mici dezastre organizaționale, Eco Maraton m-a surprins printr-o organizare impecabilă. Am ajuns să-mi ridic numărul la vre-o trei ore după deschiderea recepției.

Fără rânduri. Toate procesele bine puse la punct. Voluntarii – tineri rapizi, care aveau răspunsuri la orice întrebare.

Îndeplinit declarația pe proprie răspundere și am primit o pungă eco cu numărul de participant, un tricou și încă ceva materiale informaționale. Totul rapid, fără careva probleme. În doar câteva minute după sosire deja admiram această localitate pitorească din inima munților cărunți.

La fel a fost și a doua zi. Voluntarii ne-au întâlnit la intrarea în localitate, unde era amenajată parcarea pentru automobile.

În centru, o minune – veceuri fără rânduri (cine participă la maratoane mă va înțelege).

Oricum, sportivii sunt și ei oameni și organizatorii au luptat din răsputeri pentru a-i orienta spre zona de start. Cu mici blocaje, toți sportivii s-au grupat la linia de start și …

9,8,…3,2,1 START!!!

Primii kilometri i-am parcurs pe un drum asfaltat, apoi o potecă de țară. Fără mari probleme, o alergare lejeră de încălzire a picioarelor, chiar dacă toți acești câțiva kilometri a fost o urcare ușoară în pantă.

Multe glume și zâmbete de la vecinii de cursă . “Veselia cea mare” s-a pornit după ce am traversat un râuleț de munte. După asta, trail-ul a căpătat nuanțe de hiking.

Din cauza pantei abrupte dar și a celorlalți 1499 de sportivi, care alergau pe ambele distanțe 14 km și 42 km, s-au creat ambuteiaje comfortabile care nu permiteau începătorilor ca mine să-și “ardă rezervele de combustibil” chiar din start.

Aici vreau să spun câteva cuvinte despre traseu. Acesta este format din trei bucle (cercuri) pe diferite porțiuni ale munților din preajmă cu intersecție în localitate.

Cei care alergau cross, trebuiau să facă un cerc, iar maratoniștii trei. Asta a permis, inclusiv, organizarea punctelor de alimentație pentru sportivi.

Pe parcursul traseului au fost amplasate câte 1-2 și un punct în centrul satului, unde se intersectau buclele.

50 de nuanțe ale glodului

Săptămâna maratonului a fost una ploioasă în această regiune. De fapt în ziua maratonului chiar a plouat cu grindină iar pe piscuri a și nins.

Din această cauză o bună parte a traseului era mai potrivită pentru schiori decât cei care aleargă pe dealuri. Un cocktail format din glod și pietriș.

Din cauza ploii toate cărările s-au transformat în râulețe, astfel încât, alergatul, sau mai bine zis mersul rapid la deal, era și mai îngreunat.

Alergatul la vale sau pe cărăruiele din vârful munților, tot din cauza noroiului, era mai degrabă o competiție de patinaj artistic.

Cei care încercau să meargă pe iarba udă, automat participau la acest “concurs magnific”.

Spre final o bună parte din sportivi aveau la bord câteva aterizări deloc plăcute.

Vreau să menționez aici importanța echipamentului potrivit. Hainele și încălțămintea, precum și accesoriile, pe un astfel de timp, sunt vitale.

Eu am ales adidașii pentru trail de la Puma și am testat eficiența acestora pe toate tipurile de traseu – noroi, pietriș, asfalt, crengi și iarbă. Sunt perfecte pentru un astfel de trail. Am simțit picioarele ude abia după kilometrul 15 chiar dacă am „înnotat în glod” până atunci.

Cu scurta nu am ghicit. Am luat una antivânt deși trebuia de luat un “cojocel mai serios”. În primul rând anti-ploaie. După ce a plouat mai bine de o oră, la o temperatură de vreo opt grade, pe vârfurile munților, cele câteva grade se simțeau ca -5.

Din cauza ploii și a frigului vre-o 20 de sportivi au părăsit cursa cu hipotermie. Chipiul, însă m-am slujit de minune. Am ajuns la finiș cu capul uscat chiar dacă a plouat. Mănuși nu am avut și le-am simțit profund lipsa.

Rucsacul cu un vas încorporat de 1,5 litri a fost perfect și mi-a ajuns pentru hidratare pe întreaga distanță. E destul de neîncăpător, chiar dacă e mai greu decât centurile. Am ales unul mai mare ca să pun în el încă două maiouri (de care nu am avut nevoie), din când în când scurta și ochelarii, un kilogram de bomboane (tactică „copiată” de la Dmitri Voloșin care la maratonul din Roma mi-a spus – de ce să mănânci geluri negustoase dacă sunt bomboane gustoase), un set pentru un prim ajutor medical, chibrituri, brichetă și un cuțit. Desigur, la următorul trail mai mult de jumătate din aceste lucruri le voi lăsa acasă.

Să revenim la cursă. Fiecare buclă începea cu un urcuș de câțiva kilometri, după care erau denivelări mai line, care îmi permiteau să-mi trag sufletul și să alerg. După tot “iadul de pe pământ”, am în vedere urcările interminabile, peisajele care îi înconjurau pe sportivi erau cel mai puternic doping.

Este imposibil de descris ce simți când urci pe un vârf de munte amestecând noroiul cu transpirație și blestemuri, după care vezi frumusețea lanșafturilor montane și capeți aripi. Fotografiile nu pot reda nici a zecea parte din frumusețile acestor locuri.

Fuga pe landșafturi montane este una mai atentă. Am fost martorul a două cazuri când sportivii au călcat „strâmb” și nu s-au mai ridicat de jos (desigur fiind întrebați de toți care treceau pe alături dacă totul e ok).

Atmosfera creată la Eco Maraton de sportivi și, în special, de suporteri este una fantastică. După glume și bancuri la start, pe întreg traseul am simțit susținerea sportivilor de alături. Dacă cineva cădea, imediat doi-trei sportive se apropiau de el ca să-l ajute, pe întreg traseu auzeam cu vecinii de cursă întrebau dacă cineva are nevoie de geluri sau energizante mai puternice pe bază de cofeină sau LCarnitină.

La un moment, am trecut un filtru medical. Un voluntar opera toți sportivii pentru a verifica dacă nu au căzut pradă hipotermiei. Și dacă te vedeau “teafăr de cap” îți permiteau să mergi mai departe, dacă nu – plecai pe mâna medicilor.

Susținerea spectatorilor am simțit-o la fel pe întreaga cursă. La o înălțime de peste două mii de metri un grup de copii saluta fiecare sportiv, localnicii stăteau pe ploaie la porți și sunau din clopoței, grupuri de susținători ieșeau în preajma cabanelor și la fel ne încurajau.

A fost o atmosferă fantastică! Și mai fantastic erau câțiva căței, un pic mai mari decât mine, care se plimbau prin pădure, dar și urma, posibil de urs, a adăugat o doză esențială de adrenalină.

În final pot spune cu „mâna pe inimă” că am participat la primul trail ideal din viața mea. Timpul de afară, traseele, noroiul, ploaia, grindina, zăpada, imposibilitatea fizică de a alerga pe unele porțiuni, riscurile și pericolele “patinajului artistic” – pe toate le consider doar avantaje pentru oricine caută, în primul rând, o aventură energică.

Recomand tuturor aceaste escapade sportivă de weekend, combinată cu o călătoriile pe la castelele din zonă.