Via Maria Theresia – pe urmele istoriei!

20170826_104813Atunci când este imposibil să inventezi un titlu mai amplu şi mai consistent pentru un articol, mai bine să “plagiezi” ce este scris până la tine. Şi acesta este acel caz. E imposibil să descrii altfel un Ultra, organizat pe un loc cu o istorie deosebită și de către un om care a scris istoria contemporană a alergărilor ultra din România – Tibi Ușeriu.
img_site_content
A fost o descoperire pentru mine să aflu că acest eveniment sportiv complex a preluat denumirea de la Via Maria Theresia – un drum istoric aflat în munții Călimani, construit în urmă cu sute de ani, cu scopul de a susține trupele militare grănicerești ale imperiului Austro-Ungar cu armament și hrană.
20170826_133314

În prezent, drumul Mariei Theresia se suprapune parțial unui traseu turistic destul de puțin semnalizat, prin urmare foarte rar parcurs de turiști.

20170826_141733

Puținii drumeți care se încumetă să îl străbată nu știu faptul că drumul lor, care leagă județul Bistrița-Năsăud de județul Suceava, pe vremuri lega Transilvania de Bucovina.

20170826_102254

La valoarea de monument istoric a drumului Mariei Theresia ca mărturie a unei epoci demult apuse se adaugă şi valoarea cadrului natural al munţilor Călimani.

20170826_171839
Pentru ca aceste valori să nu se piardă, Tășuleasa Social reamenajează, repară și marchează drumul Mariei Theresia sub forma unei poteci tematice, în același timp reabilitându-l cultural și istoric prin panouri informative care spun povestea seculară a celor care l-au construit și l-au străbătut.

20170826_144456

20170826_140542

Informațiile care sunt prezentate prin panouri vizează, de asemenea, comportamentul corect pe munte și reguli de protejare a naturii.

20170826_140713

20170826_170007
Principala descoperire, însă, a fost atmosfera și energetica locației gazdei.  O “oază” ruptă de restul omenirii, concentrată exclusiv pe restabilirea și protejarea moștenirii preluate de omenire în această regiune.
20170825_181840
Și acum să trecem la cele “pământești”. Ideea de a participa la acest ultra ne-a căzut “din pod”, la insistența Tatianei, pentru care îi mulțumim. A fost, de fapt, un “cadou” personal din partea legendarului Tibi pentru câțiva alergători “căscați” din Republica Moldova și rezultatul insistenței Tatianei Caraman.
20170825_125140
Ajunși la Tășuleasa am descoperit o organizare perfectă a locației pentru cei de la ultra.
20170825_191931
Un spațiu pentru camping cu un peisaj superb, acces la toate comoditățile posibile (în special dușurile care au fost ca și o mană cerească la finiș).
20170825_194724
Un “coctail” deosebit, principalele ingrediente fiind peisajele irepetabile, “orășelul” Tășuleasa, roiurile de voluntari, grija și ordinea de la punctele de ridicare a kiturilor.
20170825_111549
O altă locație deosebită este start/finiș-ul pentru distanța ultra. La probele de semi, maraton și ultra sunt locații diferite de start, la fel ca și pentru cei care, tot în această zi, participă la proba de MTB. Multă cafea, vorbe bune, zâmbete și foc în ochii concurenților.
20170826_054743
Toate acestea, în abundență la linia de start. 10, 9, 8 … 3, 2, 1…Start!
VMT este, în primul rând, un traseu alergabil cu porțiuni de antrenare a urcărilor și coborârilor tehnice, dar toate la limita “bunului simț”))).
20170826_102945
Arhitectura traseului este gândită în așa fel, încât alergătorii sunt pregătiți “din timp” de greutățile la care vor fi supuși pe parcurs.
20170826_104800
O erupție de adrenalină a fost produsă de trecerea printre rândurile maratoniștilor la locația lor de start. Este o “invenție” genială, care îi alimenteaza de mult pe ultramaratoniști la începutul unei urcări îndelungate, iar turațiile maratoniștilor capătă cote maxime.
20170826_104652
De la start începe o urcare confortabilă, pentru încălzirea picioarelor și a sufletului. După care vin mai multe runde de urcări și coborâri, unele mai tehnice, iar altele mai cruțătoare.
20170827_105808
Cu oscilații de la “confortul” urcării pe Bistriciorul, până la “veselia” urcării pe Vârful Pietrosul Călimanilor (2100 m), la coborârea de pe care, la km 47, este trasă linia roșie.
20170826_134627
În două cuvinte, peisaje calmante, traseu cu un confort sporit (mai puțin în zona jepilor) și o vreme de vis.
20170826_134436
20170826_102642(0)
Pe lângă cele enumerate mai sus, un alt capitol important care face parte din “tezaurul” VMT, sunt, indiscutabil, voluntarii. La fel de diferiți ca și porțiunile de traseu, și la fel de prietenoși și binevoitori. Probabil din aceasta cauza alergătorii primeau o porție dublă de energie, cea a alimentelor și cea primită de la voluntari.
20170826_105821
20170826_105805
VMT este un concurs deosebit și prin multitudinea de probe, care include și MTB. Și chiar dacă traseele se suprapun parțial, alergătorii conviețuiesc lejer cu bicicliștii și, probabil, invers.
20170827_144138
Finișul este o “poveste” aparte. Plin de viață și tot felul de gustoșenii. Finișul te alimentează cu energie cel mai mult, la propriu si la figurat!
20170826_055843
VMT este competiția la care mai bine e o dată să participi decât de o sută de ori să auzi. Din care cauză, în final, vreau să spun că voi reveni la VMT ori de câte ori voi avea posibilitatea. O pot spune cu siguranță că este o escapadă ideală pentru a obosi picioarele și a odihni sufletul!
20170826_104818
VMT, ne revedem în 2018!
20170826_062824

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *