Transylvania100k – o lecție de supravețuire pe cont propriu

20170520_072000

Zăpadă, gheață, ploi, grindină, furtună, ceață. “Meniul de 116 km a concursului Transylvania100k” trebuia să fie titlul inițial, dar la scurt timp după competiție, vin și eu cu o doză, pe balanța cu miere și venin, în adresa cursei Transylvania100k.

20170521_060744

Anul trecut am ratat înscrierea la Transylvania100k, motiv pentru care la ediția din acest an m-am înscris din primele zile, după deschiderea înregistrărilor pentru competiție.

20170520_102734

Din start vreau să spun că nu am fost și nu sunt sportiv de performanță, ci doar un amator de senzații mai tari și o viață mai activă în afara biroului. Anume această atitudine formează așteptările față de competițiile la care mă înscriu. Scopul final fiind atmosfera competiției, savurarea peisajelor și, desigur, finișul.

20170520_102609

Anumite porțiuni din Traseul Transylvania100k îmi erau cunoscute după 7500 și EcoMarathon. Cu toate acestea Transylvania100k a fost și rămâne pentru mine cel mai dur ultra de până acum.

20170520_082603

Și nu e doar din cauza distanței de peste 100 de kilometri (declarate 104,8 km, de facto 117 km) sau a diferenței de nivel de sub 7000 de metri.

20170520_131156

Transylvania100k, pentru mine cel puțin, nu e o competiție de alergare montană, e o cursă de supraviețuire. Sunt două lucruri total diferite. Nu o spun de rău sau de bine.

20170520_082555(0)

Transylvania100k, în formatul în care am cunoscut-o în acest an, e o cursă de orientare în condiții mai mult decît extreme, în care goana după rezultat poate fi fatală.

20170520_071405

Urcările spre vârful „Omu”, chiar și în condiții ideale, nu sunt cea mai relaxantă ocupație, dar pe limbi de zăpadă de sute de metri, vânt și temperaturi deloc confortabile, devin o probă extremă.

20170520_084053

Am spus mai sus că în acest an am asistat la o probă de orientare montană extremă, în primul rând din cauza unei cețe dense pe o bună parte din cursă, pe cele mai periculoase pante, condimentată cu un vânt puternic.

20170520_094435

Aș putea numi ediția din acest an o alergare montană în condiții extreme, dacă toate “bucuriile” enumerate mai sus erau însoțite de un marcaj, cât de cât prezent, și voluntari care să ghideze sportivii năuciți de surprizele climaterice.

20170520_091808

Pe vârful „Omu” am asistat la o mișcare Brown-iană a sportivilor, unde grupuri de la câțiva până la 10-15 de sportivi se deplasau haotic prin ceață, încercând să revină pe trasul competiției.

20170520_133401

Același stil de deplasare s-a păstrat și pe durata ploii de gheață și grindină care a bombardat sportivii timp de câteva ore.

20170520_134921

Despre marcaj și voluntari s-a discutat și se discută controversat până acum. Fiind martor, pot spune că mi s-a creat impresia că diferite segmente de traseu au fost marcate de oameni diferiți. Pe cele mai primejdioase porțiuni, în raza vârfului „Omu”, acesta a fost practic absent, la fel ca și voluntarii.

20170520_084106

În același timp, pe alte segmente (în special cel de noapte), marcajul era prezent din abundență. Prezența voluntarilor ar fi redus cu mult din tensiunea cursei. GPS track-erul, obligator pentru toate cursele, a fost salvarea pentru mulți, chiar dacă pe unele porțiuni nu a coincis cu traseul.

20170520_172524

Despre ediția din acest an a competiției Transylvania100k se va mai discuta încă mult timp. Condițiile meteo extreme s-au suprapus cu lacunele în gestionarea competiției, transformând pentru o bună parte a participanților această competiție într-un coșmar de gheață.

20170520_072007

Împreună cu Vitalie Jalbă și Serghei Dzero am primit, din plin, tot după ce ne-am pornit. Dorința de a ne verifica puterile pe o cursă de peste 100 de kilometri, câteva zeci de lecții învățate din mers, condițiile extreme și lucrul în echipă, chiar dacă spre finalul competiției, pe alocuri, mai apăreau scântei.

20170520_074202

20170520_074334(0)

Apropo, prima dată am decis să abandonez la kilometrul 50 după ce am încetat să-mi mai simt mâinele, a doua oară la kilometrul 75 când nu-mi mai simțeam picioarele.

20170520_081141

În final, Transylvania100k, este o cursă de supravețuire și de călire a caracterului. În formatul actual, fără o gestionare eficientă a traseului, nu poate fi numită o cursa de alergare montană. Și, cel mai important, Transylvania100k este o cursă cu un risc sporit de accidente tragice.

20170520_065514

Indiscutabil, cerințele privind echipamentul obligatoriu ne-au salvat, în deplinul sens al cuvântului. Și nu pentru că eram conștienți de pericolele care ne așteaptă, chiar deloc. Mai mult ne temeam că n-o să fim admiși. Doar că nu am fost verificați nici la momentul ridicării numerelor și nici la start.

20170520_072916

Echipa noastră, la sigur, a învățat lecția și și-a mai luat teme pe acasă. Dacă au făcut-o sau o vor face și organizatorii, va arăta competiția din anul viitor!

20170520_072830

p.s. Organizatorii și participanții au avut în acest an un mare noroc, evitând accidentele grave. La ediția din acest an s-au suprapus toate componentele care lejer puteau să aducă vești proaste tuturor. În primul rând condițiile climaterice nefavorabile din această perioadă în această locație (lucru cunoscut doar de cei de pe loc și prea puțin mediatizat, cel puțin pentru noi, cei din afara țării).

20170520_134943

În al doilea rând, marcajul instabil pe durata traseului, în special în locurile unde de acesta depinde nu doar scorul la finiș, dar și viața participantului.

20170520_101221

În al treilea rând, atitudinea „romantico-aventurieră” a majorității “vânătorilor de like-uri”, din care fac parte și eu. Am fost martorul mai multor situații de risc neargumentat, care putea să se termine cu o tragedie.

20170521_184247

Nemaivorbind de atitudinea mai lejeră față de echipamentul obligatoriu, atitudine care a generat o mare parte din abandonuri în momentul în care acest echipament devenea vital din cauza condițiilor meteo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *