GR10-Xtrem-Valencia-UT – un ultra – ultra controversat!

R10 a fost pentru mine al doilea Ultra din anul 2017. Acesta, la fel ca și primul, pentru acumularea punctelor UTMB, dar și în calitate de antrenament pe distanță mai lungă ca de obicei. 

Pentru început, o abatere lirică. Pentru cine nu s-a ciocnit cu „haosul artistic” al popoarelor sudice, participarea la trailurile „domestice” (trailuri locale fără participare internațională) va fi un şoc.
Cel mai bun exemplu a fost transportul de la linia finișului spre locul cazării. Autobusul garantat trebuia să circule la fiecare jumătate de oră, începând cu ora 19.00. Am ajuns la finiș în jur de ora 20.00, iar la autobus pe la 22.00, pentru că mai mulți organizatori dădeau din umeri și spuneau că nu știu despre exustența transportului retur. Găsindu-l, am stat în el până pe la ora 1.00 . Așa a decis șoferul pentru ca să nu facă rute în plus. La întrebările noastre ne-a răspuns că așa s-a convenit cu organizatorii, chiar dacă unul din cei care a pus întrebarea era organizator. Șoferul pur și simplu și-a optimizat lucrul.

GR10EXTREME l-am ales doar din cauza unui zbor 20 de euro din locația unde a avut loc ultramaratonul precedent, care s-a desfășurat cu o săptămână înainte. Aceste 2 ultra maratoane sunt primele cu care a debutat calendarul european al evenimentelor sportive.
20170113_172510

După orășelul italian la prima vedere nelocuibil, localitatea Puçol părea un platou de filmări părăsit. Organizatorii le-au făcut participanților un program și o ofertă de hotel obligatorie pe patru nopți, timp care părea interminabil.
20170113_172031
Ridicarea numerelor și briefing-ul în limba spaniolă, au avut loc în biblioteca locală. Rapid și fără prea multe întrebări.  Însă atunci când îndrăzneam să pun o întrebare în engleza mea, organizatorii formau un repede mini-consiliu, certându-se de mai multe ori între ei, după care îmi răspundeau în engleza lor. În urma acestui show de socializare, plecam cu 10%-15% din informația necesară. 
20170113_184152
Regulamentul competiției este extrem de strict și total neverificat de către organizatori (nici aleatoriu). Ai venit, ai spus numarul, ai luat numărul și un litru de lapte de soia cu cacao – următorul! Nimic ieșit din comun. 
20170113_184155

A doua/a treia zi, la 5.00 toți erau adunați în sala sportiva a orășelului (cu două terenuri de fotbal, două de tenis, una de squash și alte câteva pentru tot felul de activități).
20170114_054006
Ora de până la start a fost plina de pupături și îmbrățișări între cei 300 de participanți și suporterii lor. La intrarea în sală a unei „icoane” locale a trailurilor, numai psalmuri nu s-au cântat, în rest i s-au adus toate onorurile.
20170114_055841

Start!

Traseul a început la fel de „interesant” ca şi zilele de până la el. GR10EXTREME e extrem de dificil, cel puțin datorită lungimii traseului. Înălțimile sunt decente, cu urcări de maxim trei-patru sute de metri, dar și acelea rar. În mare parte au fost urcări de pînă în 100 de metri și apoi văi. 
20170114_075425
Singura problemă e că tot traseul e împânzit de pietre. De toate dimensiunile și instabile, acoperite de tot felul de spini și cactuși. De câteva ori îmi luasem rămas bun de la picior, iar bețele de alergare au fost inutile pe mai mult de jumătate de traseu.
20170114_085013(0)
A fost doar un moment pe la chilometrul 40 unde ne-am proptit în stânci. Cu o mare nostalgie mi-am adus aminte pe câteva clipe de competițiile 2×2 și 7500 din România.
20170114_085844
Pe fonul lor, GR10EXTREME o plimbare cu cana de ceai în mână))
20170114_085623
Știind de obiceiul meu prost de a căra toată rezerva de apă și mâncare în spate, am vrut de aceasta data să-mi calculez resursele, dar spre marele noroc am renunțat. 
20170114_085247

Nici un punct de alimentare nu a fost amplasat la distanța promisă de organizatori. Două din ele se aflau la o distanță de 27 km, iar prima – pe la 14 km. 

După tortul Napoleon și șunca fiartă de la maratonul precedent, meniul de aici mai mult asemăna cu unul din cantinele sovietica. În cel mai bogat punct am primit paste cu ton și ketchcup, dar și desigur o bere, deși nu recomand. Pe la jumătate de traseu vă poate adormi (așa cum am pățit-o și eu).
20170114_134002
 
De mare ajutor pentru alergătorii mai “lenoși” au fost tabelele de viteze și timpuri care au fost distribuite pe pagina de facebook a acestui Ultra. Alegând durata dorită de timp în care să o scoți în capăt puteai să-ți programezi viteza cu care să alergi.
15937013_1833714370233528_9040456252224059667_o
Am vrut să ajung în 15 ore, timp în care nu doar că m-am încadrat, dar am reușit să parcurg 92 de km în 14 ore. Se putea și mai rapid pentru că pe porțiunile fără pietriș, chiar și după 90 de km, timpul de 6 min la kilometru putea fi depășit cu ușurință, iar la urcușuri mai abrupte – sub 9 min la km.  Doar că peste 90% din traseu a fost un terci din pietre mari amestecate cu pietre mai mici. În unele cazuri, ca și la 2×2, când porneai la vale, împreună cu tine mai veneau câteva sute de kilograme de pietre.
20170114_083151(0)
Inclusiv din acest, mai mulți sportivi au fost nevoiți să abandoneze cursa din cauza unor traume. Practic la fiecare 10 km întâlneam sportivi care șchiopătau sau așteptau medicii.
În orice caz GR10EXTREME rămâne un Ultra destul de accesibil, chiar și pentru începători, iar 12 ore e un timp destul de accesibil.
 
20170114_164912(0)
Pentru a păstra confortul psihologic am împărțit traseul în 10 segmente a câte 10 kilometr. După ce am parcursi primii 10 km, am împărțit distanța în patru segmente câte 20 de kilometri, apoi în trei câte 30 km, trecând unul câte unul, fiecare dintre segmente. Am alergat fără căști și muzică mobilizatoare. Peisajele înâlnite nu puteau fi numite mobilizatoare, cum a fost în România, unde la fiecare pas „căscam gura” la priveliști. De asemenea am alergat fără a verifica la fiecare kilometrul cât mi-a mai rămas, spunându-mi că finișul este inevitabil ) 
20170114_084851
 
Am cedat doar o dată, la distanța de 4-5 km de la finiș când m-am rătăcit de vreo trei ori, inclusiv pornind pe un traseu marcat greșit. Dar mi-am revenit și am dus până la capăt cursa)
 
După 55 km parcurși în weekend-ul precedent, nu eram sigur că voi finaliza acest trail. Ba mai mult, eram sigur că după kilometrul 70 voi abandona cursa. Dar a fost atât de confortabil că gândul de abandona nu m-a vizitat deloc. Ba mai mult, după kilometrul 60, în sfârșit, au încetat să mă doară picioarele )
Și acum despre lucrurile care au făcut acest traseu unul extrem de “controversat”.
 
În primul rând – punctele de alimentație! La briefing ni s-a spus că acestea vor fi amplasate cam la fiecare 10-14 km, cu un singur segment de 20 de km. În realitate însă, primul punct, în care se dădea doar apă, a fost abia la kilometrul 17. Iar de la kilometrul 27 a început un segment de 25 de km în care nu am avut ocazia să ne alimentăm cu apă. Mai departe acestea erau amplasate, la fel,  extrem de haotic și total imprevizibil. Despre meniu am mai scris.
 
Mi-am propus să iau câte un gel la fiecare 10 kilometri, începând cu kilometrul 20. Însă m-am întors acasă cu 3 din cele 7 geluri pe care mi le-am pregătit La fel, am luat doar un energizant din cele trei pregătite. Am avut o masa bună la kilometrul 50, cu două porții de pasta și o bere, despre efectul cărora am scris mai sus.
 
Al doilea set de surprize a fost marcajul traseului. Chiar și pe timp de zi mai multe grupuri de alergători s-au rătăcit de mai multe ori. Pe întuneric (trei ore în zori și vreo patru seara) însă, marcajul prost mi-a adus minim doi-trei kilometri în plus și mai mult timp pierdut. Cel mai vesel a fost că minim cu cinci kilometri până la linia finișului acesta s-a suprapus cu marcajul unei competiții de ciclism montan cu denumirea GR10, iar mai multe grupuri de alergători au luat-o în această direcție.
 
20170114_075410
Și un element de prostie, fără de care nu trece nici un trail – problema legată de echipament. De această data, pe la kilometrul 92 mi-au picat ambele surse de lumină, rămânând într-un întuneric de nu-ți vedeai mâna întinsă. Acumulatorul telefonului a picat chiar cu câteva sute de metri înainte de finiș. Așa că data viitoare voi apela la surse de lumină mai serioase decât fleacurile procurate de la Decathlon.
20170114_104115(0)
În linii generale, pot recomanda acest ultra doar celor care se află prin zona Valenciei. Să faci un drum până în Spania doar pentru acest trail – nu se merită. România pune la dispoziție curse mult, mult, mult mai interesante și frumoase! 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *