2×2 – “Trei pași până la moarte” prin “mașinăria de tocat caractere”!

IMG_20160715_141525Maratonul „2×2 race” l-am planificat în prima jumătate a anului. Până a trece ultramaratonul din Tenerife și cele două „ad hoc” la 7500 (descalilficat după 40 km în prima zi, am făcut 50 km în a doua). Până a mă „deprinde” cu urcări interminabile și fuga contra cronometru. Două maratoane, inclusiv Ecomaratonul Moeciu de Sus, m-au surprins în acest an cu senzații mai mult decât tari.

Chiar și după “veselia” acestor trei maratoane, „2×2 race” rămâne o cursă care conține tot ce am văzut până la ea și, probabil, tot ce voi vedea în trail-urile din următorul an, înmulțit minim la doi. „2×2 race” este o cursă de care nu poți fi gata din timp, iar dacă o treci, mult timp îți pui întrebarea dacă vrei sau nu să revii (întrebare la care, mi se pare, o bună parte răspund afirmativ).

IMG_20160715_181944

Până a mă înregistra la 2×2 am “răsfoit” google-ul și am dat peste fotografii și spoturi care nu m-au speriat, ba mai mult, mi-au insuflat optimism și dorință de a o “apuca razna pe dealuri”.

IMG_20160715_185249

Doar în timpul cursei mi-am dat seama că o bună parte din traseu nu a ajuns în spoturi pentru că acolo fizic nu poți filma sau face poze. Aceasta din cauza porțiunilor de traseu unde două mâini și două picioare parcă nu sunt de ajuns pentru a continua calea. Dar, s-o luăm de la început.

IMG_20160820_071353

Cei care aleargă maratoane montane nu prea sunt pretențioși la procedurile din afara startului și finișului. Și aici nu e nimic ieșit din comun. Procedurile de ridicare a kit-ului au durat câteva minunte, iar ședința tehnică – mai puțin dejumătate de oră. Și dacă la Maraton 7500 ni s-a povestit despre pietrele subacvatice, ce și unde să facem și, cel mai important, să nu facem, aici organizatorii au fost mai laconici.

IMG_20160715_153141

S-a adeverit că tot traseul a fost o întreagă piatră subacvatică 🙂 Ziua dinaintea startului a fost una ploioasă, cu un vânt puternic și rece de sub 10 grade – condiții care insuflau puțin pesimism referitor la ce ne putem aștepta la cotele de peste 2000 și sub 2500 de metri, pe care a avut loc tot maratonul.

IMG_20160820_063349

Dimineața startului a fost plină de romantism, la fel ca și startul în zori. Romantism “ras de pe fețele noastre“ la prima urcare, ce a început exact la câteva sute de metri de start. Urcarea spre Șaua Caprei, chiar dacă și pare înfiorătoare de pe malul Bâlea Lac, poate fi numită chiar plăcută, comparativ cu tot ce a urmat.

IMG_20160820_061901

După o coborâre periculoasă, din cauza pietrișului amestecat cu glod, au urmat crestele spre Vârful Moldoveanu, scăldate în răsăritul soarelui. O treime din traseu mi-a pus în față două urcări dificile și mai multe treceri pe stânci abrupte – o cursă pe crestele “dinozaurilor” sub razele unui soare blând și a unei brize ușoare.

IMG_20160715_184837

Întoarcerea spre Șaua Caprei, din cauza unor urcări interminabile, în special pe la Podul Giurgiului a “tăiat” o treime din participanții la cursă. În fața mea au renunțat vre douăzeci de participanți.

IMG_20160715_133246

De la Șaua Caprei a început “lupta titanilor”. Titanii fiind diferite tipuri de stânci situați între Șaua Caprei și Vârful Negoiului. Fiecare din aceste stânci completa colecția de sportivi care se declarau învinși și își plecau capetele.

IMG_20160715_175808

Cele mai dificile locații au fost trecerea de pe stâncă pe stâncă în locul supranumit „La trei pași până la moarte” și ”Fereastra zmeilor”, dar și alte puncte situate în drum spre Vârful Negoiu.

IMG_20160715_164022

Continuând cursa pe direcția Vârful Negoiu, toate trecerile pe “muchie de cuțit”, păreau o nouă modalitate “exotică” de alergare montană, chiar dacă pe alocuri singura posibilitate de a rămâne pe stâncă erau lanțurile și o muchie de câteva centimetri sub picioare.

IMG_20160715_174135

La fel și coborâșurile, pe care, împreună cu tine, aleargă la vale și câteva zeci de kilograme de pietriș. La fel și vârful de până la Negoiu, prin care puteai trece doar pe lanțuri.

IMG_20160715_174343

La revenirea de pe Negoiu, munții au decis să “condimenteze” cursa facând-o și mai “picantă” decât era până atunci. Ploaia și un vânt puternic care te străpungea până la oase prin scurta impermiabilă, m-au împins să testez pentru prima dată folia de supravețire. Pentru a nu atrage vreun fulger, am înfășurat-o sub scurtă, alergând în ea până la finiș.

IMG_20160715_175745_1

„Îmblânzitul” pietrelor pe ploaie este un proces mult mai complicat din cauza râușoarelor care intră prin mânecă și găsesc cele mai sensibile locuri de pe corp pentru a te face să zâmbești. La fel și alergatul pe lacurile din pietre care sunt extrem de neascultătoare atunci când calci pe ele și îți dai seama că legile fizicii au fost un pic modificate pe parcurs.

IMG_20160715_185516

După această goană primisem un semn că muntele a dat ok-ul său pentru finiș – un curcubeu de toată frumusețea. Mai departe, ca pe aripile vântului. Finișul și medalia, drept catalizator al amintirilor.

IMG_20160715_174800

„2×2” este un traseu „dificil” din punct de vedere al reliefului, acumularea de nivel fiind de peste 4200 de metri în care nu mai observi coborâșurile și ai impresia că tot traseul e o urcare infinită. Și dacă la alte curse ai posibilitatea să gestionezi energia cheltuită încetinind sau accelerând, „2×2” este o cursă contra cronometru.

IMG_20160715_145138

Aici trebuie să nu încetezi să te miști înainte. Orice s-ar întâmpla, cât de obosit ai fi, ai 14 ore pentru a măsura cei 45 de kilometri în lungime și 4200 de metri în înălțime. O mașinărie perfectă pentru a “toca caractere” și a crea noi dependenți de trasee montane-inumane!

IMG_20160821_083305

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *