Eva Elena: “Un trail diabolic in paradis sau primul meu semimaraton montan”

 

00_File_004(2)

Idea de a merge la Cap de Creus apartinea prietenilor mei, initial Dumitru Alaiba descoperise acest loc minunat, si cind Tatiana Caraman mi-a aruncat linkul in chatul nostru era sfirsit de toamna, timp urit afara, maratoanele erau pe terminate si euforia de finisare a celui semi de la Bucuresti in timp bun pentru mine se evaporase. We needed a new challenge! Am zis da deodata, si noi, cu mare nerabdare asteptam luna ianuarie cind trebuiau sa se deschida vinzarea biletelor.

In ziua deschiderii inregistrarii, locurile se duceau pe secunde, tocmai imi faceam griji sa nu reusim, caci o achitare a mers, iar a doua a lui Corneliu, care tot a decis sa mearga cu mine, nu vroia in ruptul capului. Totusi am reusit, iar zilele zburau repede, timpul cald deja era aici. Noi doi am decis sa facem impreuna mai multe semimaratoane si am inceput cu cel de la Chisinau, dupa care l-am facut si pe cel de la Iasi. Cap de Creus era al treilea consecutiv, a treia duminica la rind. Nu pot sa zic ca ma simteam obosita, chiar eram tare oki, dar la sigur nu stiam ca va fi muult mai greu decit eu imi imaginasem)

01_trail_cap

Daca pentru un semimaraton de traseu timpul limita e 3 ore, pentru acest 23K montan era 6 ore, adica dublu, iar elevatia era destul de impunatoare, prima sectiune fiind o urcare pe munte fara platou. Vara trecuta noi facusem mai multe trasee montane in Romania, dar hiking si nu running. Eu cam imi dadeam seama cum va fi landscape-ul, dar acest traseu ne pregatise citeva surprise.

02_File_004(3)

Cu o zi inainte, in loc de traditional pasta party, noi am facut a paella party, it was too good to say no)! Am mai facut o plimbare prin Roses, am mers la inregistrare. Era o atmosfera foarte prietenoasa acolo, totusi maratoanele montane string o comunitate putin mai diferita de cele de traseu. E mai putina lume si multi orientati sa primeasca o experienta de neuitat si o comunicare cu natura, decit sa faca un record personal. Spre seara vintul deja incepea sa se intesifice, si am trecut pe la magazinul de sport cu gandul sa imi iau un buff, dar din pacate era inchis. Chestia asta avea sa ma coste mult in ziua race-ului. Prognoza pe virf era vint pina la 100 km pe ora.

03_File_000

04_File_000(3)

05_File_001(3)

07_File_002(4)

08_File_001

Dimineata nicicum nu ma puteam decide care haine sa le las si care sa le imbrac, pregatisem citeva optiuni cu gindul sa ies afara la incalzire si sa fac decizia finala. Pina la punctul de start am mers pe jos, chestia asta o practic deja demult e o incalzire foarte buna, daca faci vreo 2 km pe jos. La 6 si ceva mincasem ca de obicei, eu maninc bine inainte de maratoane))) Ceai cu ghimbir, oua, tosturi, pe altceva organismul meu nu are cu ce ajunge la finis. La 8 s-a dat startul. Atmosfera era super pozitiv incarcata si eu ma programam pentru 4 ore de crazy fun.

09_File_001(2)

10_File_000(4)

11_File_002(3)

12_File_003(4)

13_File_005

Dupa primii 2 kilometri in sus am inteles ca principalul va fi sa pastrez la elevatie un ritm plus minus constant, sa ma uit bine sub picioare si totul va fi oki. Vintul la momentul cela era inca suportabil. Pe urma am inceput sa prind la curaj si sa ma misc mai repede, sus pe creasta vintul era foarte tare, si cit de bine nu imi legasem parul inainte de start – bam, it was all uselles, vintul oricum mi-l dadea in ochi, vedeam rau.

14_File_003(2) copy

Aproape de km 5 m-am impiedicat tare si vintul m-a zmuncit intr-o parte, am cazut jos!!! Primele secunde vedeam stele verzi de durere, eram exact sus pe creasta si vintul ma sufla cu 100 km in fata si din cauza asta nu puteam rasufla. Un moment de disperare totala. Lumea se oprea sa ma intrebe cu ce ma poate ajuta, dar la moment nu prea aveai ce face… Am ridicat legginsuri-le sa vad cum arata sub ei genunchii, era cam strasnic, asa ca i-am pus frumushel la loc, apropos practic deloc nu s-au rupt))) puma)) dar desupt aveam singerari si rani.

15_File_007

Vreo 5 minute am stat pe o piatra fara sa ma misc, multumesc lui Corneliu ca a fost alaturi si ca pe urma si-a sacrificat in mare parte rezultatul lui, ca sa ma ajute pe mine. La ultima lui intrebare – tu poti continua sau ne oprim si coborim in orasel spre ambulanta, in mintea mea au trecut toate lunile astea de antrenament, si traseul care vroiam sa il vad si sa il fac. I am not a quitter! M-am sculat cu ajutorul lui si am inceput sa merg incet si mi-am amintit toate sfaturile ultra-runnerilor gen Timothy Olson, Anton Krupicka la care ma uit regulat. Am incercat nu sa rabd durerea, ci mai degraba sa o transform in ceva ce ma va ajuta sa fiu mai concentrata, sa imi regrupez miscarile corpului ca sa nu pun prea mare presiune pe piciorul sting. Cind am ajuns la markajul cu km 10, am inteles la sigur, ca eu azi voi ajunge la finis no matter what!

16_File_002

17_File_000(2)

Kilometrii au inceput incetul cu incetul sa mearga, la pace nu ma uitam, telefonul era in spate, ma uitam la frumusetea din jur si cind am ajuns la prima plaja vint acolo practic nu era, dar in schimb era pit stopul. Mincam nucusoare, am baut niste apa, era liniste, imi parea ca am nimerit in rai, o stare de exaltare. Vroiam sa ramin acolo cu ochii inchisi si sa simt cum natura te readuce la viata si iti lecuie ranile. Dar, asta pentru un moment) ne asteptau inca multi dealuri, se facuse cald. Dar asta nu pe mult.

18_File_000(5)

Bucata de traseu linga mare e absolut spectaculara! Eu citeodata nu imi puteam rupe ochii de la peisaj, dar sub picioare tot trebuia de uitat. Cind alergam pe acolo mi s-a trezit dorinta sa vin numaidecit la anul pentru 44 km, un an de zile e mult, se poate de antrenat serios. Iata ce ginduri imi venea mie, alergand cu genunchii insingerati))) Cum spunea Sir Edmund Hillary “It is not the mountains we conquer, but ourselves”.

20_File_004

21_File_006(2)

Ultimii 4 km de traseu trebuiau sa fie usori. In teorie))) in practica cind am inceput sa ridicam ultimul deal vintul se intesificase, doar ca aceste cuvinte nu pot exprima ce simteam noi acolo. El te arunca intr-o parte, de batea asa la fata, de parca sareai cu parasuta in atmosfera. Primul maratonist, care avea sa ajunga locul I in acest traseu trecuse pe linga noi. Ne-am mai uitat la tehnica lui si cite de tare isi apropia corpul de pamint, ca sa poata inainta. Tinindu-ne unul de altul trecusem dealul. Probabil daca eram singura, la greutatea pe care o am, unica optiune era sa fie tiritul pe jos, pentru ca altfel zburam de acolo))

Cind am ajuns la finis, am inteles ca medalii ei nu dau la acest traseu, doar tricoul de Finisher la 44k, iar la 23k iti ramine o bratara, care o lasi ca amintire. Da eu deam imi inchipuiam cum pun medalia asta in cel mai vazut loc, sa imi aminteasca de chinurile astea si de batalia mea, pe care totusi am cistigat-o! Am facut 5 ore fix din cele 6 alocate. Totusi am facut-o, necatind la cazatura!!! Ma simteam fericita)!

22_File_003

23_File_005

Lectii invatate: muntele nu iarta greseli, echipamentul potrivit e essential. Conditiile meteo se schimba foarte repede, e fain sa ai un rucsac micut, unde mai poti pune maruntisurile. Trail shoes – a must!!! Deja mi-am achizitionat si astept cu nerabdare sa-i testez. Bufful – eu fara dinsu nu ma mai duc la munte, esential cit pentru baieti, dar mai ales pentru fete, bretonul nu trebuie sa sara in ochi. Si mai mult uphill training in perioada de pregatire)

Cheers to all the trails this summer!

24_File_006

Este o gluma care spune – daca vrei sa vezi cum arata fata intr-adevar, du-o la bazin la prima intilnire, ei eu am inventat una noua – daca vrei sa vezi caracterul fetei – faceti un trail impreuna))

Sper ca experienta mea o sa va prinda bine)!,

Xo. Eva Elena.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *