Iurie Timofti: Experiența unui “amator” la maratonul din țara soarelui răsare!

tokyo4Iată că am prins ceva timp liber și am hotărât să vă scriu și eu despre experiența inedită de la maratonul din Tokyo (februarie 2016).

tokyo2Am avut șansa să fiu unul din cei doi moldoveni care au câștigat biletul la loteria de participare la maraton. Au fost 310 000 de solicitări pentru cele 37000 de locuri rezervate pentru această competiție.

tokyo5Două luni și jumătate de pregătiri, cu unele lacune menționate de către antrenorul Liviu Croitoru, și iată-mă aterizând în Tokyo.

12799408_10156847588790691_3425673015910763113_n

Fascinația acestui oraș, lucrurile extraordinare văzute, simțite și gustate au fost relatate de Dmitry Voloshin în postarea sa de pe blog. O să mă refer doar la experiența mea legată de participarea la maraton.

tokyo6Din cauza diferenței de fus orar a fost nevoie de 4 zile pentru a mă acomoda și, din păcate, așa și nu am avut parte de somn în aceste zile, decât 2-3 ore pe noapte. În noaptea dinaintea maratonului am reușit să dorm doar 3 ore, iar dimineață nu am reușit să mă alimentez corespunzător  – după lungi căutări, fără succes, prin bucătărie, a pungii cu terci, am luat 2 banane și un măr și ieșit am fost spre zona de start. Unicul lucru care îl uitasem, din cauza terciului, a fost cureaua pentru puls.

tokyo3

Pentru alimentarea pe traseu mi-am pregătit doar 4 batonașe mici de snickers. Target time – 3 ore 45 minute.

Primii 37 km i-am alergat la o viteza medie de 5,15 km/min fără a depune eforturi extraordinare, fiind chiar destul de ușor. Referitor la alimentație, am reușit să iau doar 2 batonașe de snickers – este al naibii de greu să le mesteci când alergi. Următorii 2 km am început să simt oboseală, iar tempoul a scăzut la 5.30.

tokyo8La km 39 au început amețeli ușoare care mai aproape de km 40 au început să fie mai puternice încât am simțit ceva disfuncții în coordonarea mișcărilor. Două lucruri au fost cruciale în acele momente: nu aveam nici cea mai mică idee cu ce puls alerg;  dorința de a intra în 3 ore 40 minute.

tokyo10Într-un moment am simțit cum mi se taie picioarele și pierd cunoștința. Cred că pulsul era peste 200 de bătăi. Mi-am revenit cred că peste câteva clipe, lungit pe marginea traseului cu un voluntar lângă mine. Nu eram prea conștient și erau necesare eforturi extraordinare pentru a mișca o mână sau un picior. Peste vreo 10 minute au apărut alți voluntari cu un cărucior și m-au transportat în zona corturilor medicale.

tokyo7O oră jumătate culcat pe pat, hidratare cu o soluție specială, limba engleză stâlcită a medicilor, multe gânduri și încercări de a realiza ce s-a întâmplat și iată-mă în picioare, puțin nesigur în mișcări dar fericit că nu a fost mai rău. Pierdusem memoria scurtă și credeam că am căzut și, de la o posibilă lovitură la cap, au apărut disfuncționalități în mișcările locomotorii. Dar a fost doar un accident vascular cerebral (întrerupere sau circulație sangvinică redusă la creier) și am avut norocul să nu fie fatal pentru celulele creierului.

Concluzie.

Vorbeam cu prietenii zilele trecute și în discuție apăruse o paralelă a acestui accident cu accidentele aviatice!) Accidentul aviatic este rezultatul unei serii de greșeli mici, greșeli care luate în parte nu pot provoca o catastrofă aviatică. Iată care au fost greșelile mele:

  1. Viteză prea mare la distanțele de 10 km în cadrul antrenamentelor (10 km în 42-45 min), fapt menționat și de antrenorul Liviu Croitoru;
  2. Insuficiență de somn înaintea maratonului. Aici era binevenită utilizarea pastilelor de melatonină (varianta artificială a hormonului somnului);
  3. Alimentare insuficientă înainte și pe parcursul maratonului;
  4. Lipsa monitorizării pulsului și dorința nebună de a mă încadra într-un anumit timp fără a asculta corpul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *