Pe 10 iulie 2015 m-am înregistrat pentru ediția jubiliară a Maratonului din Roma, pregătirile pentru această competiții începându-le imediat după sărbătorile de iarnă. Și toate competițiile la care am participat în primele luni ale anului (un maraton și două semimaratoane internaționale) erau parte componentă a antrenamentelor pentru a atinge un singur scop.

Un maraton sub 3:30:00! Și Roma a fost locul potrivit pentru doborârea cu ușurință a acestui record (la Maratonul din Istanbul, incomparabil mai greu, am ajuns la 3:37:00).

În final 4:20:00, o nouă super-experiență de un real Fun4Run, primul maraton simțit din plin, fără muzică și efort supraomenesc de a ajunge la finiș, câteva sute de fotografii și video din fugă, și patru ore de discuții și circ cu Dmitrii Voloșin pe parcursul întregii curse.

Dar, s-o luăm de la bun început

Înregistrarea pentru Maratonul de la Roma m-a costat 92 de euro, limita de locuri fiind de 15 000 de sportivi pentru singura probă – maraton clasic. În schimbul acestor bani primești un rucsac de vreo 30 de litri, foarte calitativ și bine gândit pentru sport, un maiou la fel de calitativ, un măr, două sticle de apă și energizant, precum și un kilogram de paste.

În momentul înregistrării, organizatorii solicită procurarea unui permis anual pentru participarea la competițiile organizate în Italia (RunCard = 8 euro) și prezentarea unui certificat medical de tip internațional (l-am primit fără prea mari probleme la Medpark).

Surpriza, însă, a venit de unde nu o așteptam. Italienii au decis să înregistreze 20 000 de sportivi, din care cauza au picat serverele și certificatul meu medical, ca și la alte sute de sportivi, a plecat în neființă.

Din această cauză la Sport Expo, de unde trebuia să iau numărul de înregistrare și rucsacul, s-a creat un rând din câteva sute de sportivi care trebuiau să meargă la un ghișeu și să prezinte originalul certificatului medical. Pentru ca acest proces să fie și mai vesel, toată gloata era purtată dintr-un capăt al palatului la altul. La întrebarea ce se întâmplă și din ce cauză este creat acest haos, răspunsul universal – Păi așa-i Italia! În final, inițiind un scandalaș moldo-italian, mi s-a eliberat tot setul.

Sport Expo de la Maratonul din Roma este cel mai grandios din toate pe care am reușit să le vizitez. Doar că este și cel mai scump. Diferența de preț, comparativ cu cel din Istanbul, e dublu.

Ce-i drept aici oferta de echipamente și accesorii sportive era de trei ori mai mare decât la Istanbul și, desigur, mai calitativă. Cele mai mari reduceri erau propuse de brandul Asics (adidașii de ultimă generație costau 92 euro comparativ cu 120-150 euro prețul inițial). Adidașii Mizuno începeau de la 125 euro.

Cele mai accesibile prețuri erau la New Balance, începând de la 40-50 euro.

Pentru a împinge vizitatorii în brațele vânzătorilor, organizatorii au creat două puncte unde putea fi ridicat setul sportiv. Numerele le primeai la început de cale spre Sport Expo, iar rucsacul chiar din inima acestui hipermarket sportiv.

Astfel, erai nevoit să faci o cursă pe la toate standurile. Prețul batoanelor energizante și a gelurilor oscila între 1-2 euro bucata. În rest, de toate pe toate gusturile.

M-a mirat că tot aici era organizată o expoziție de motociclete și biciclete. Tot aici era organizată și o pasta-party, doar că totul contra cost (4-6 euro o porție de pasta).

Pe lângă tot haosul caracteristic italienilor, Sport Expo părea o enormă urnă cu gunoi. Toate sticlele și hârtiile de care nu aveau nevoie sportivii erau aruncate direct sub picioare. Fapt care nu deranja pe nimeni pentru că, tradiționalul, “Păi așa-i Italia!”

Ziua X!

Tot centrul orașului a fost curățat de automobile și turiști. La orele 7.00 toate străzile erau pustii și doar grupuri mici de sportivi numerotați ieșeau din toate clădirile și se transformau într-un râu de oameni cu câteva sute de metri până la start.

Și aici o nouă surpriză. Din cauza unei porțiuni blocate de 50 de metri, sportivii au fost nevoiți să facă un cerc de vre-o 3-4 km în plus. Accesul spre linia de start era practic neprotejat.

Voluntarii care trebuiau să aibă grijă ca în zona de start să ajungă doar sportivi reușeau să verifice doar fiecare a treia persoană, iar cele două porți înguste de acces spre start au generat din start un ambuteiaj.

Ce ține de securitate, nu am văzut filtre de poliție sau careva dispozitive nici la camioanele care recepționau bagajele și nici la intrarea spre zona de start.

În plus, în zona de start se resimțea un deficit acut de veceuri, din care cauză persista un miros puternic a tot ceea ce sportivii înșirau pe pereții din preajmă fără a se incomoda unii de alții.

Ultimele cinci minute de până la start a plouat cu haine. Toți sportivii aruncau hainele în plus de pe ei. Din această cauză toate gardurile s-au transformat în vitrine cu haine de tot felul, iar cu cât înaintam mai spre linia startului asfaltul era la fel acoperit cu un strat gros de haine (din locul startului am mers 15 minute până la linia startului).

Și…START, START, START!

Un imens râu de oameni la viteza melcului. Așa a arătat startul maratonului și a păstrat acest ritm până după kilometrul 20. Principala cauză – stradelele înguste sau traseu doar pe o bandă deși a doua era liberă și astfel putea fi lărgită calea sportivilor.

În acești primi kilometri mi-am schimbat decizia de a atinge trei ore și jumătate. În primul rând, Alexandra Zemtsovskaia, care a intrat pe teritoriul maratonului ilegal pentru a ne susține, a decis să alerge primul său maraton, iar noi cu Dmitri Voloșin ne-am angajat să o susținem moral (în plus eu purtam toate alimentele sportive, hainele și alte accesorii pe care Alexandra le tot dădea jos pe parcursul traseului). În al doilea rând, Dmitri mi-a propus să simt din plin acest maraton, fără muzică în căști și mișcare oarbă înainte cu orice preț.

De aici a și început aventura! 42 de kilometri de bancuri, discuții de tot felul, discuții cu vecinii de maraton și multe fotografii și video cu acest oraș de vis. La fel ca și la alte maratoane, am întâlnit tot feluri de povești neobișnuite.

Prima a fost o sportivă care ducea după ea un cauciuc pentru a-și complica viața.

O poveste care m-a dat în lacrimi a fost un grup format din vreo 20 de sportivi de toate vârstele, inclusiv mascați în Spider Man și Super Man, care duceau un copil cu deficiențe mintale și locomotorii.

Și la fiecare câteva minute ei strigau numele acestui băiat, iar sutele de sportivi din preajmă îl repetau.

O pereche de sportivi a decis să-și plimbe copiii toți cei 42 de kilometri. Și mulți alți sportivi care au decis să alerge un altfel de maraton.

După multiple discuții am decis și noi cu Dmitri să ne amuzăm.

Astfel, cu 100 de metri până la finiș am dat jos adidașii și ciorapii, am făcut, lejer, o sesiune foto cu niște soldați romani și la pas liniștit, discutând despre Maratonul Internațional Chișinău, am traversat linia finișului cu timpul 4:20:00.

Departe de obiectivul propus, dar cu o experiență extraordinară și multă plăcere. Un maraton alergat pentru suflet, lucru reconfirmat când treceam printre zecile de sportivi stând la pământ, care au ajuns mult mai devreme, dar care încă mult timp nu și-au putut reveni.

Pentru noi a fost o distracție și nu un efort inuman. Din această cauză și numesc această competiție – primul maraton Run4Fun veritabil!

p.s. Felicitări Alexandrei Zemtsovskaya pentru primul său maraton, chiar dacă neoficial, dar căzut din pod.

Și lui Andrei Cibotaru pentru prima sa medalie primită la o cursă la care au participat 80 000 de sportivi. Sper că ambii își vor relata impresiile tot aici.

Alte momente