Tirul dinamic – o fugă cu “doborârea” obstacolelor

foto tir dinamicArma generează o frică involuntară majorității oamenilor. Doar că glontele este trimis spre țintă de om și nu de armă. Dreptul de port-armă este reglementat de fiecare stat în parte. În unele este interzis, lucru care nu împiedică, ba dimpotrivă stimulează, circuitul de arme “la negru”. Alte state, cum e Moldova, au liberalizat dreptul de port-armă.

Pentru a promova cultura de port-armă, în special la capitolul securitate, amatorii tirului din armă de foc au creat proba sportivă – tirul dinamic. Este o competiție în cadrul căreia sportivii trebuie să tragă în țintele amplasate pe teren la distanțe de la 1 metru până la 15 metri și mai mult. Eficiența este calculată în funcție de precizie și timpul necesar pentru trageri.

tirdinamic4În Moldova conviețuiesc mai multe curente ale tirului dinamic, principalele fiind IPSC și IDPA. Dacă IPSC este o probă apropiată la maxim de sporturile clasice (tocuri pentru arme și alte accesorii speciale), IDPA este proba de tir dinamic apropiată la maxim de condiții “naturale”.

Ce au aceste sporturi cu alergatul și, în special, cu fun-ul? O bună parte a țintelor pe teren sunt “doborâte” în mișcare. Fie cu pistol, carabină sau arma cu țeavă lisă (pușcă de vânătoare). Și alergatul în acest caz e un proces deosebit. Indiferent cu ce viteză nu te-ai deplasa de la o țintă spre alta, mâinile cu arma trebuie să acționeze în mod “autonom”.

tirdinamic3La această probă sportivă distanțele sunt calculate în secunde. Și dacă vi se pare că o secundă e puțin, multe ținte sunt “capsate” în frânturi de secundă (de cele mai multe ori cu două gloanțe).

Fiecare competiție oferă sportivilor o erupție de adrenalină și arderea angro a caloriilor.

Principala lecție primită, însă, este „infiltrarea” în sânge a regulilor extreme de strictă de securitate. Pentru încălcarea celei mai mici și inocente dintre ele (intrarea cu cartușe în mână în zona de verificare a armelor sau ridicarea țevii mai sus de linia orizontului), sportivul este rugat să părăsească competiția sau următoarele câteva.

tirdinamic2Securitatea port-armei devine un automatism și nu doar pe terenul sportiv, dar și în viața de zi cu zi. Nici un sportiv care practică IDPA, IPSC sau alt sport nu va îndrepta țeava armei spre o altă persoană, chiar dacă arma nu conține nici iz de cartuș. Divinizarea regulilor de securitate este cel mai bine văzută în fotografiile oamenilor cu armă în mână. Cei care țin arma doar în seif sau în genere o văd pentru prima data se grăbesc să pozeze cu degetul pe trăgaci. Sportivii, însă, nici fiind rugați nu vor pune degetul pe trăgaci (pe durata competiției e un motiv sigur de descalificare, în afara situațiilor de atragere asupra țintelor).

Prin cele de mai sus am vrut să vă fac cunoștință cu acest tir dinamic, plin de adrenalină, pentru că în perioada următoare voi posta articole și de la competițiile IPSC sau IDPA. Scopul principal rămâne promovarea unui stil de viață activ, dar și promovarea culturii port-armei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *